Duracell....

O colega m-a intrebat cum trec noptile, reusesc sa dorm?I-am raspuns ca uneori Robert mananca la fiecare 3 ore, 2 ore si jumatate sau chiar 2 ore, alteori se trezeste o singura data inainte de a-l trezi eu la ora 6. Si bineinteles radeam cand ii povesteam programul nostru de somn. Ea a replicat mirata si amuzata: "Si de unde mai ai atata energie?!

Si mi-am dat seama imediat ca energia mea vine de la Robert.

Robert

Ce inseamna Robert pentru mine?!

Voi trece peste primele saptamani in care il amenintam ca-l pun intr-un cos si-l las in fata bisericii fiindca nu dormeam nici eu, nici el:-)

Ieri noapte Robert a avut chef de gimnastica si povesti: asezat in pat, langa mine a gangurit timp de o ora, a facut biciclete si s-a rasucit incontinuu. Apoi a vrut sa ia o masa copioasa si a binevoit sa adoarma cu o jumatate de ora inaintea orei mele de trezire. Am dormit si eu acea jumatate de ora, el a dormit mai departe iar eu m-am pregatit sa plec la serviciu. Si acum rad cand imi amintesc, am ras si cand i-am povestit sefului meu la intalnirea de dimineata, am ras de fiecare data cand mi-am amintit.

De dimineata am imbracat o perna in camasa mea de noapte si R0bert a dormit cu ea in brate cat timp eu mi-am facut dusul si m-am pregatit de plecare. Cand a venit Angela i-am povestit vesela cum l-am pacalit pe dulcele terorist.

Zambesc cand ma gandesc la el, zambesc cand imi amintesc cum imi zambeste, cum ma cearta, cum tipa ca sa obtina ce vrea. Zambesc cand vad stangacia lui Eduard incercand sa-l tina pe celalat umar, cand Eduard vorbeste cu el sau face gimnastica cu el, zambesc cand Eduard usor suparat vrea sa il mute in patul lui, sa-l lase sa planga ca sa nu ne mai santajeze, si apoi cedeaza fiindca Robert sta cuminte sau gangureste la el in brate. Zambesc auzindu-l pe Eduard facand planuri de joaca , de alergat cu Robert, de iesit la plimbare. Zambesc cand Eduard pleaca la cumparaturi si se intoarce cu o gramada de lucruri pentru Robert.
Zambesc cand il pun pe salteluta pe care ii schimb scutecul: de cele mai multe ori zambeste si el, uneori se agita de oboseala, iar in prima luna plangea de mi se rupea sufletul.
Zambesc cand il pun in cosul lui de masina si plange suparat, ca sa se linisteasca mai tarziu jucandu-se cu catelul de pe picioarele lui sau cu fluturasul fosnitor din dreptul mainii stangi.
Zambesc cand sta pe terenul lui de joaca si le vorbeste tovarasilor sai, cand se uita in oglinjoara lui si isi povesteste, cand rade la cate o jucarioara.

Ieri Eduard i-a cantat putin la pian tinandu-l cu o mana, foarte putin fiindca Robert a scuipat usor pe pian. Nu numai ca nu s-a suparat (pianul are parte de o ingrijire speciala) ci zambind a luat repede o carpa moale si a curatat pianul. Apoi l-a luat iarasi pe Robert in brate spunandu-i: "Stiu ca nu-ti place Bach, dar cu o singura mana nu prea stiu ce sa-ti cant." :-))))
Am zambit iarasi.

Si fiecare zi e plina de surprize de toate felurile, de rutina de zi cu zi, si de diverse momente istovitoare. Dar zambesc fericita iar sufletul imi rade fiindca el este mereu prezent: Robert.

De dimineata...

Este o frumoasa, insorita dimineata de marti, dar astazi nu m-am putut imprieteni cu soferul. De ce?! Fiindca a incetinit traficul intr-o zona in care traficul este oricum foarte lent.

In campusul MS-ului se construieste mult in perioada asta, si ca sa fie cat de cat o fluiditate in circulatia camioanelor cu materiale si a celorlalte autovehicule din zona, cateva reprezentante ale sexului frumos sunt asezate strategic in diverse intersectii. Ele au cate un sceptru cu STOP pe o fata si SLOW pe cealalta si fac o treaba buna in a hotari in locul soferilor cine trece si cine sta.

Soferul din shuttle-ul meu s-a oprit in dreptul a doua dintre ele si deschizand geamul le-a spus fiecareia cate ceva, o gluma sau o remarca haioasa, in timp ce a treia astepta ca el sa treaca sa le poata intoarce fata cu SLOW celor ce asteptau pe sensul celalalt.

Dupa ce am coborat din shuttle am zambit iarasi fiindca soarele lumina cladirea mea, fiindca am urcat pe scari si nu am luat liftul, fiindca in ultimul timp diminetile imi dau senzatia ca traiesc, ca sunt vie cum n-am fost.

Fericirea mea

Un coleg mi-a spus zilele trecute: "Nu mai esti la fel de fericita ca atunci cand erai insarcinata. Nu zambesti la fel de mult."

Dar eu sunt fericita! Nu putem fi pe deplin fericiti niciodata (mama nu l-a cunoscut pe primul meu copil), dar cred ca referirea era facuta la perioada de sarcina, asteptarea copilului si perioada de dupa, cand copilul este o prezenta noua in viata ta.

Imi amintesc cu placere de ultimele 2 luni de sarcina. Desi ma miscam greu si abia asteptam sa ajung in fotoliul meu preferat, eram atat de vesela ca as fi ras si daca imi arata cineva un creion. Si la serviciu radeam foarte mult - ciudat, nu ?! - spre disperarea (a cauzat multe momente nostime in echipa) colegului meu de birou, un tanar de 24 de ani, caruia i se spusese ca din cauza hohotelor de ras se pot declansa contractiile.

Si radeam atat de mult incat 5 minute nu mai puteam face nimic altceva, si fiecare gest sau cuvant imi declansa noi hohote de ras. Totul se termina cand simteam ca ma sufoc iar burtica ma durea de atata ras.

Un astfel de moment am avut in spital, cu 2 saptamani inainte de a naste, cand doctorul a incercat sa intoarca bebelusul asezat foarte confortabil cu capul sub coasta mea dreapta. Eram intinsa pe pat, burtica imi fusese relaxata cu o injectie, doctorul si-a pus manusile si a pus un praf alb pe burta mea. L-am intrebat ce era praful respectiv. Mi-a raspuns : "Faina de grau." Am izbucnit intr-un ras nestavilit de faptul ca doctorul astepta cu mainile ridicate ca eu sa termin, asistenta de partea cealalta a patului astepta si ea, iar Eduard ma privea amuzat, obisnuit deja cu astfel de momente. Si cand paream ca ma opresc doctorul mai spunea ceva de genul "Gata, acum putem incepe..." iar eu ma porneam iarasi, mai vartos, spre disperarea asistentei care i-a spus doctorului intr-un final : "Va rog nu mai spuneti nimic."

Am ras mult atunci, cat pentru o viata intreaga, dar acum parca sunt mai fericita fiindca am o minune de baietel, sanatos, care ma cearta cand ajung acasa dupa 8 ore de serviciu, si imi gangureste dupa fiecare masa pe care o ia de la mama lui.

Vremuri vechi si vremuri noi

Inainte de a se naste Robert, Eduard si eu ne luam pranzul impreuna: fie venea el la cladirea mea si incalzeam mancarea luata de acasa (sau incercam bucatele de la cantina daca nu avusesem timp sa gatesc) , fie mergeam acasa, pranzeam si intr-o ora eram inapoi la serviciu.

Ieri, Ricky (colegul meu de birou) m-a intrebat de ce Eduard nu mai vine la mine sa mancam. I-am spus ca merg eu acasa la 12 sa-l alaptez pe Robert si cum nu mai am timp sa fac si altceva in ora respectiva imi iau pachetel si-l mananc la serviciu, langa tastatura, in timp ce-mi triez emailurile. Ricky a picat putin pe ganduri si mi-a replicat:" Aaa, deci Eduard este neglijat acum. Va fi gelos pe Robert."

Am zambit si am inganat ceva in stilul lui Robert, sau pe limba bebelusa cum ar spune o doamna draga mie. Insa mi-am dat seama ca are dreptate, chiar daca el a spus glumind, si mai mult, fiindca vreau ca Robert sa fie alaptat pana la 1 an, eu si Eduard vom avea pranzurile sacrificate pentru mult timp.

Este oare Eduard gelos?! Il voi intreba....

O zi cu soare

Astazi am avut o senzatie de pace si duiosie.

Mergeam cu shuttle-ul la cladirea mea si oprindu-ne sa lasam un coleg la destinatia sa m-a izbit cum pica lumina pe intrarea in cladire. Era atata lumina pe barnele de lemn incat m-am relaxat imediat si mi l-am imaginat pe Eduard facandu-mi poze scaldata in razele soarelui.

Si fiindca era prea mult ca sa tin doar pentru mine am deschis discutia cu soferita din shuttle-ul 120 cu subiectul clasic de vreme. Vocea ei m-a iritat putin dar nevrand sa-mi stric buna dispozitie am continuat sa-i povestesc ca vedeam iepuri in fiecare dupa-amiaza in care mergeam sa-l iau pe Eduard de la cladirea 27. Si apoi mi-am amintit de una din primele mele plimbari in parc cu Robert; el avea 2-3 saptamani si dormea in bratele mele cand am vazut un iepuras foarte mic, mic cum nu mai vazusem pana atunci; iepurasul rodea un fir de iarba subtire, la fel de tanar ca si el; si mi-am dat seama dintr-o data ce frumoasa e primavara: tineam in brate un baby boy, vedeam un baby rabbit care rontaia un baby grass (am folosit aici cuvintele englezesti pe care le-am folosit sa-i povestesc ascultatoarei mele): si eram fericita.

Soferita mi-a spus cu o voce calda cat e de frumoasa era povestea mea si mi-a multumit ca i-am impartasit acea experienta de primavara; eram iarasi fericita si cum tocmai ajunsesem la cladirea mea i-am spus ca mi-a facut placere sa vorbesc cu ea, ea mi-a spus acelasi lucru si privindu-ne pentru o clipa am stiut ca amandoua vom avea o zi frumoasa.