Revenire...

Acum o saptamana am vorbit in fata a vreo 15 persoane despre bucuria de a fi parinte. Iata ce le-am spus:

Acesta este fiul meu Robert - am aratat un tablou - si datorita lui sunt fericita in fiecare zi.

Nu obisnuiam sa rad prea mult, insa in ultimele 3 luni de sarcina am ras cat pentru toti anii dinainte. Radeam fara motiv, cate 5 minute pana cand ma durea burta de atata ras. Radeam cand sotul meu misca un deget in fata mea, radeam acasa, la serviciu, oriunde. Colegul meu de birou, Ricky, un tanar de 24 de ani era ingrozit ca as putea naste la birou, declansand travaliul de atata ras :-)

Ma voi intoarce la aceasta parte de a fi parinte , insa va voi povesti alte experiente parintesti: dupa ce Robert s-a nascut, in primele 2 luni am fost ca un robot: schimbam scutece, hraneam bebelusul, ii faceam baie, il leganam. Totusi omul din mine intreba : de ce plange cand ii schimb scutecul, il ranesc? de ce nu vrea sa manance, laptele meu nu e bun? cat de des sa-i fac baie? Eu stiu cand vreau sa fac baie, cum as putea sti cand el vrea sa fie spalat?

Si sa ma trezesc la 2-3 ore in fiecare noapte timp de 5 luni! A fost bine pentru sotul meu: inainte el nu admitea decat existenta unei singure ore 5 pe zi, 5 pm. Din Aprilie a inceput sa mearga dimineata la Proclub sa alerge, iar duminica aceasta va alerga maratonul din Seattle.

Robert este foarte prietenos: este linistit cand mergem in vizita , se joaca singur sau ma antreneaza in jocul lui. Cand trecem pe langa diverse persoane le urmareste cu privirea, intorcand capul. Acum el merge - ajutat de mine - si tot intoarce capul dupa oameni; mi-e teama ca intr-o zi va da cu capul de un stalp fiindca nu se uita in fata lui! :)

Robert zambeste mult, iar mie imi zambeste de fiecare data cand ii pica privirile pe mine. Si face atatea fete! :-) Isi ridica o spranceana, apoi pe amandoua, se concentreaza la jucariile lui, se incrunta, isi increteste fruntea, chicoteste cand stie ca il voi gadila :-) Intr-o dimineata a refuzat sa manance. Isi intorcea capul cand in dreapta , cand in stanga, cu buzele stranse si urmarindu-ma tot timpul din coltul ochilor. La un moment dat i-am spus: "Gata, ma dau batuta. Vei papa cand iti va veni doica. " Brusc a intors capul spre mine si a scos limba. Am izbucnit in hohote de ras. Nu m-am putut abtine.

Stiu ca vor mai fi momente in care va trebui sa-l invat cum sa se comporte, dar deocamdata ma bucur de clipele petrecute impreuna si rad din toata inima.

Si aceasta este bucuria de a fi parinte!